Insolvență sau faliment - 4 sugestii importante pentru a le evita

A fi antreprenor înseamnă strategie.

Atunci când alegi să fii proprietar de afacere, inevitabil devii și inovator de idei.

Chiar de la începutul activității, un model de business trebuie să aibă un plan de afaceri deja construit, bazat pe strategii solide, clare și de viitor.

Ești de acord cu mine?

insolventa faliment

Pentru a evita riscul de faliment sau lichidare a companiei tale, trebuie să creezi un plan de reorganizare a scopurilor tale în cadrul afacerii.

În cele ce urmează, vei afla care sunt cele 4 situații pe care trebuie să le eviți în gesionarea afacerii tale și, totodată, vei învăța informații utile despre cei mai întâlniți termeni din lumea antreprenoriatului.

„Firmă în faliment” - ce înseamnă?

Falimentul este procedura de încetare a existenței unei societăți comerciale.

Are drept scop prefacerea în bani a bunurilor din averea debitorului (debitorul își asumă un angajament de plată, printr-un contract încheiat, față de un creditor), în vederea satisfacerii creanțelor creditorilor.

Un creditor este o persoană fizică, o întreprindere sau orice altă entitate căreia i se datorează bani, deoarece a furnizat un serviciu, a vândut bunuri sau a împrumutat bani unei alte entități.

ce inseamna creante

Când intră o societate în faliment?

Se aplică comercianților (debitorilor) care nu mai pot onora datoriile lor comerciale. Cheltuielile necesare desfășurării procedurii urmează să fie suportate de către debitor.

Falimentul este o procedură colectivă de executare silită strict reglementată sub aspectul demersurilor pe care lichidatorul judiciar le desfășoară.

Se caracterizează prin apărarea în comun a creditorilor față de insolvența debitorului lor.

Conform Art. 3, pct. 23 din Legea nr. 85/2006, procedura insolvenței ne oferă definiția legală a procedurii falimentului ca fiind acea procedură ce se aplică debitorului în vederea lichidării averii acestuia pentru acoperirea pasivului, fiind urmată de radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat.

Astfel, procedura falimentului constă într-un ansamblu de operațiuni și acte juridice și care duce la lichidarea bunurilor debitorului distribuirea lichidităților și încheierea procedurilor.

cand intra o societate in faliment

Diferența dintre insolvență și faliment

Art. 3, pct. 1 din Legea nr. 85/2006 definește insolvența ca fiind acea stare patrimonială a debitorului, caracterizată prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor.

Atunci când o societate ajunge în imposibilitatea de a-și plăti datoriile ajunse la data scandentă și dovedește acest lucru, aceasta intră în stare de insolvență.

Potrivit legii, insolvența este:

  • vădită, atunci când, după trecerea a 30 de zile de la scadență, debitorul nu a plătit datoria pe care o are față de unul sau mai mulți dintre creditori;
  • iminentă, atunci când se dovedește faptul că debitorul nu va putea plăti la scadență toate datoriile angajate cu fondurile bănești.

diferenta intre insolventa si faliment

Există mai multe proceduri în cazul insolvenței:

Procedura generală de insolvență prin care un debitor intră:

  • fie în mod succesiv în etapa de reorganizare judiciară și apoi în cea de faliment
  • fie individual în procesul de reorganizare judiciară sau în cel de faliment.

Procedura simplificată de insolvență se aplică debitorilor aflați deja în stare de insolvență, încadrați în una dintre următoarele categorii:

  1. comercianți, persoane fizice, care acționează individual;
  2. asociații familiale;
  3. comercianții care îndeplinesc următoarele condiții:

a) nu dețin niciun bun în patrimoniul lor;

b) actele constitutive sau documentele contabile nu pot fi găsite;

c) administratorul nu poate fi găsit;

d) sediul nu mai există sau nu corespunde adresei din Registrul Comerțului.

procedura de insolventa

Insolvență vs faliment - diferența majoră

Procedura de faliment este o ultimă etapă a insolvenței, care se aplică debitorului în vederea lichidării averii acestuia pentru acoperirea pasivului și a radierii firmei.

Insolvența îți oferă șansa de să te redresezi printr-o reorganizare a activității, făcută după un plan bine pus la punct, aprobat de creditori și confirmat de către judecătorul-sindic (judecătorul care pronunță și judecă hotărârea de deschidere a procedurii de insolvență), în urma căruia îți vei putea achita datoriile.

Dacă acest pas nu este îndeplinit, atunci se trece la etapa finală: falimentul.

insolventa vs faliment

Insolvența vs insolvabilitatea

Insolvabilitatea este situația patrimonială în care componenta pasivă a patrimoniului o depășește pe cea activă, fiind un dezechilibru financiar.

Insolvența este determinată de lipsa fondurilor bănești, nu de lipsa bunurilor în patrimoniul debitorului.

insolventa vs insolvabilitate

4 sugestii pentru a evita falimentul

  1. Creșterea de vânzări

    Atunci când îți dorești ca afacerea ta să producă mai multe vânzări, trebuie să ai în vedere o analiză cât mai amănunțită a pieței.

    Să îți cunoști concurența și dinamica din cadrul pieței sunt importante pentru analiza afacerii tale.

    Nu scăpa din vedere nici crearea unei strategii de marketing pentru serviciile pe care le oferi și nici interpretarea cât se poate de clară a rentabilității proiectului tău.

  2. Acordă importanță creanțelor

    A doua cauză a falimentului este scăderea puterii de cumpărare a clienților.

    Diminuarea acestui risc depinde de o analiză permanentă a clienților importanți, de o comunicare cât mai bună cu aceștia și, totodată, de creșterea numărului de clienți.

    Cu cât numărul de clienți va crește din ce în ce mai mult, iar structura lor va fi omogenă din punctul de vedere al veniturilor, cu atât riscul va fi mai redus.

  3. Cheltuielile

    Când vine vorba de cheltuieli, trebuie să le ai în vedere și pe cele care contribuie la lansarea afacerii tale, precum și la dezvoltarea activității tale.

    O informare cât mai precisă și corectă asupra prețurilor de achiziție îți poate salva afacerea de la faliment.

  4. Termenii de încasare

    Pe lângă încasarea creanțelor la scadență, stabilirea termenilor de încasare trebuie să coincidă și cu termenele de plată.

    Astfel, activele curente, cum ar fi conturile curente în bănci sau numerarul, trebuie să fie cel puțin egale sau mai mari decât obligațiile de plată pe termen scurt.

faliment insolventa

Ce să ai în vedere pentru businessul tău?

  • Orientarea spre rezultate;
  • Responsabilitatea, atât a activității tale, cât și a angajaților și partenerilor tăi;
  • Lucrul în echipă;
  • Viziunea de viitor pentru afacerea ta.

Falimentul și insolvența sunt instituții menite să elimine, prin proceduri juridice desfășurate de specialiști, acei comercianți care nu reușesc să își respecte angajamentele comerciale pe care și le-au asumat.

Pentru agenții economici, cele mai importante soluții pentru a depăși greutățile financiare sunt acelea de a iniția acțiuni de reducere a costurilor și de a apela la modalități de restructurare și reorganizare.

falimentul si insolventa

Pandemia și modernismul în care trăim cer digitalizarea oricărui serviciu aflat pe piață, precum și o prezență cât mai ridicată și frecventă în mediul online.

Ca antreprenor, trebuie să te bazezi pe o educare continuă de business, pe reactualizări din domeniu, dar și pe o comunitate puternică.

Ideea de echipă este unul dintre cele mai importante aspecte pentru reușita unei afaceri.

Steve Jobs a afirmat:

„Sunt convins că aproape jumătate din ce-i separă pe antreprenori de succes față de cei fără succes este perseverența.”

insolventa

Pentru mai multe informații, întrebări sau posibile colabărari, nu ezita să ne transmiți un mesaj folosind formularul de contact de pe site, la adresa de e-mail support@axacont.ro sau la numărul de telefon +4 0799 044 000.